Istoricul bisericii cu hramul Sfantul Nicolae din localitatea Lanurile, judetul Buzau

Situată la 50 de km de municipiul Buzău şi 14 km de municipiul Rm. Sărat, localitatea Lanurile se află poziţionată pe drumul judeţean DJ 203 Rm. Sărat – Făurei, fiind parte integrată a comunei Ziduri. La nord comuna se învecinează cu comunele Grebănu, Valea Râmnicului şi Râmnicelu, la est şi N-E cu comuna Ghergheasa, la S-E cu comuna Cochirleanca, la vest cu comunele Zărneşti şi Poşta Câlnau. De asemenea, există şi legătură CFR cu staţiile de cale ferată la Zoiţa pe ruta Buzău - Rm. Sărat.

Dintr-un istoric al satului redactat de părintele Nicanor Burjaconschi, descoperit in arhiva Bisericii Sfântul Nicolae, a parohiei Lanurile, aflăm că localitatea ar avea o vechime de peste 3 secole. “Din spusele bătrânilor, care au auzit şi ei de la străbunii lor, satul a luat fiinţă în jurul anului 1700. Un străbun de al fostului proprietar al satului, Nicolae Fleva, cu numele de Rurzov a adunat vreo 50 familii de clăcaşi, ca să-şi muncească moşia care până atunci era nelucrată. Creşteau acolo ierburi înalte şi stepă, unde se ascundeau dropiile sălbatice şi alte fiare. Aceşti clăcaşi au fost stabiliti pe malul gârlei unde astăzi este islazul satului, într-un punct numit Soc-arici sau socul cu arici, fiindcă acolo crescuseră nişte soci sălbatici, în care se prăsiseră o mulţime de arici. Clăcaşii şi-au săpat bordeie pe malul gârlei şi au zidit o biserică din bârne tot lângă gârlă. Locul bisericii se mai cunoaşte şi astăzi în islazul satului, unde se află o piatră mare, pe jumătate îngropată în pământ, iar în jurul ei vreo câteva cruci de piatră indică vechiul cimitir. [1] Mai târziu oamenii si-au zidit case din nuiele în locul vechilor bordeie şi astfel a luat fiinţă satul Socariciu, care in jurul anului 1863 număra vreo 100 de familii”.

În 1864, locuitorii satului au fost împroprietăriţi pe pământ boieresc, mulţumită legii lui Alexandru Ioan Cuza din august 1864. Tot în acelaşi an socaricenii au primit şi locuri de casă în vatra actualului sat, lângă locul pentru biserica nouă. Înainte de a se muta în satul nou socaricenii au început construcţia bisericii (1863) din cărămidă, pe care o termină în 1864 şi o învelesc cu şindrilă[2]. Între 1865-1867 se execută lucrări de pictură de către pictorul Teodorescu.

Toate aceste lucrări s-au făcut sub conducerea preotului Nicolae Dumitraşcu, care a fost preot şi la biserica veche, cu binecuvântarea P.S. Dionisie I Romano, Nicolae Fleva fiind ctitor, aşa cum reiese din pisania bisericii (prima pisanie nu s-a păstrat, dar textul ei l-am găsim consemnat de părintele Nicanor B. pe marginea unei coli de hartie a cărei fotografie este anexată prezentului istoric ). Între timp locuitorii, unul câte unul , au început să-şi construiască case în vatra noului sat. Ultimul care s-a mutat din satul vechi în cel nou a fost moş Oprea Bordei, în vârstă de 97 de ani.

Din cauza lipsei documentelor de până la 1920 din arhiva parohiei, nu ştim până în ce an a slujit părintele Nicolae Dumitraşcu şi nici cine i-a urmat. Cert este ca din 1920 până în 1925, acte din arhiva bisericii îl indică ca preot paroh pe părintele Ştefan Nicolaici. Astfel în timpul părintelui Ştefan Nicolaici, mai exact în anul 1921, au loc lucrări de reparaţie a bisericii şi restaurare a picturii de către pictorul Panait cu cheltuiala credincioşilor. Tot in acelaşi an se construieşte în faţă bisericii o clopotniţă din lemn de stejar,pe o suprafata de 20m² tot cu cheltuiala credincioşilor.

În anul 1925 localitatea îşi schimbă numele din Socariciu în Nicolae Fleva, (după numele marelui om politic, ministru pleni potenţiar al României, şi proprietar al moşiei, care le-a luat apărarea ţăranilor de pe moşia sa răsculaţi în timpul revoltei din 1907, pe care i-a eliberat din închisoare), nume pe care îl păstrează până în 1965 cand se schimbă în Lanurile.

Din anul 1926 şi până în octombrie 1941 parohul bisericii din Nicolae Fleva este părintele Bălăiţă Dimitrie. În timpul acestui vrednic slujitor, bisericii îi este adăugat un pritvor şi se fac reparaţii la acoperiş, biserica fiind învelită din nou cu tablă nouă(1930). Cutremurul care loveşte biserica în anul 1940 produce acesteia avarii insemnate mai ales la turlă dar si la pictură şi tencuielile exterioare, in care apar grave fisuri.

Preotul cu cea mai indelungată activitate şi care a rămas adânc întipărit în memoria credincioşilor din parohia Lanurile, a fost părintele Nicanor Burjaconschi. Părintele Nicanor Burjaconschi, a păstorit parohia din noiembrie 1941, până în octombrie 1979 când a fost înlocuit de părintele Băbădie Ştefan. Părintele Nicanor B. nu a avut o pastoraţie usoară; cutremurul care a afectat biserica in 1940, războiul, dar şi stabilizarea au făcut ca biserica să degradeze din ce în ce mai mult. Din procesele verbale de inspecţie reiese că părintele Nicanor a incercat în diverse rânduri să repare Biserica şi clopotniţa, dar din cauza lipsei veniturilor dar şi a lipsei sprijinului credincioşilor loviţi de coloctivizare şi stabilizare, nu a reuşit. Abia in anul 1956 părintele Nicanor reuşeşte să inlocuiască turla, reconstruind-o practice, repară acoperişul şi reinveleşte biserica cu tablă, înlocuind totodată jghiaburile şi burlanele vechi. Reparaţiile se extend şi la clopotniţă, “propriu zis clopotniţa s-a înnoit în proporţie de două treimi şi la pereţi şi la acoperiş”[3]. Stăruinţa părintelui Nicanor nu se opreşte aici, ci activitatea sa administrativ gospodărească se continuă cu renovarea picturii în ulei, tot în anul 1956, pictor fiind Ion Minulescu. În 30 decembrie 1956 părintele Nicanor este ridicat la rangul de iconom în cadrul Sfintei Liturghii arhiereşti de către P.S. Antim Angelescu, ocazie cu care a fost resfinţită pictura Bisericii.[4]

Din anul 1979 şi până în 1989 parohia Lanurile este deservită de preotul Băbădie Stefan. După transferul acestuia parohia rămâne vacantă până în anul 1992 când este numit paroh părintele Manea Aurelian.

Între anii 1992-1993, au loc lucrări de consolidare si reparare a bisericii turnându-se century de beton deasupra ferestrelor şi se schimbă tabla de pe acoperişul bisericii. În anul 1999 se repictează biserica de această dată în tehnica fresco de către pictorul Enache Jenică, cu cheltuiala familiilor Roşca Vasile şi Constantin Cristea.

Începând cu anul 2000 au loc lucrări de extindere a privorului Bisericii, se construieşte o clopotniţă nouă care va primi si un clopot nou, dar şi o cameră praznicală, iar biserica şi cimitirul sunt împrejmuite cu gard de plasă sudată. Tot în timpul părintelui Manea Aurelian se achiziţionează de la familia Banu Calcan un imobil construit in 1956, care primeşte destinaţia de casă parohială.

În anul 2006 părintele Aurelian Manea se transferă la o altă parohie, şi după o vacanţă de 8 luni, din decembrie 2006 este numit paroh părintele Andreiu Cătălin.

Cu binecuvântarea I.P.S. Epifanie Norocel, in primăvara anului 2007 au loc lucrări de renovare la casa parohială aceasta fiind reconstruită în proporţie de 60% şi dotată cu sistem de încălzire centrală şi climatizare, dar şi cu instalaţii sanitare, refăcându-se în totalitate şi circuitul electric. Toate aceste lucrări au fost finanţate de familia Dl. Cristea Constantin.

În anul 2008 sunt accesate fonduri guvernamentale prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte de către preotul Andreiu Cătălin. Se execută astfel următoarele lucrări: se reface în totalitate acoperişul bisericii înlocuindu-se grinzile, asteriala, si tabla, streaşina extinzându-se până la 1,20m; se izolează biserica cu polistiren, după ce în prealabil au fost executate lucrări de reparaţie a tencuielii exterioare; sunt înlocuite ferestrele vechi cu unele noi din stejar triplustratificat cu geam termopan, sunt schimbate şi toate uşile cu unele noi din stejar; duşumeaua veche putrezită pe alocuri este inlocuită cu parchet; iar dejur-împrejurul bisericii se montează un trotuar de pavele. Totodată biserica este dotată cu un sistem de incălzire central (montându-se o centrală pe lemne) şi cu un sistem de climatizare (montându-se 3 aparate de aer condiţionat).

În anul 2009 biserica este infrumuseţată de credincioşi cu două policandre noi şi candele noi. La începutul anului 2010 clopotul vechi s-a spart şi a fost înlocuit cu unul nou de 260 kg.

---

[1] In zilele noastre din ceea ce relata parintele Nicanor B. nu a mai ramas decat o cruce de piatra

[2] Până în anul 2008 se mai putea vedea in curtea bisericii o groapa imensa folosita pana atunci de locuitorii satului pentru a depozita gunoiul din cimitir, groapă despre care se spunea ca ar fi ramas in urma scoaterii pământului galben folosit la fabricarea caramizilor din care este zidită biserica. Din cauza aspectului urât al acelei gropi pline de gunoaie din mijlocul cimitirului credincioşii din îndemnul părintelui paroh Andreiu Cătălin, şi cu sprijinul logistic al Dl. Constantin Cristea, au curăţat goapa de toate gunoaiele şi apoi au umplut-o cu aproximativ 30 de remorci de pământ nivelând şi infrumuseţând astfel locul.

[3] Proces verbal de inspecţie nr. 7, din 29 mai 1956, întocmit de părintele Gh. Popescu, protoiereu al Raionului Rm Sărat, proces verbal aflat in Registru de inspecţie dintre anii 1948-1978

[4] Proces verbal de inspecţie nr. 18, din 25 iunie 1969, întocmit de părintele Gh. Popescu, protoiereu al Raionului Rm Sărat