Bine de stiut de orice credincios

Cum se face un pomelnic

Când vin la biserică, mulţi oameni aduc la sfântul altar, ca o obişnuinţă, un pomelnic, unde scriu atât numele lor, cât şi ale celor pe care îi poartă în gând – rude, prieteni, cunoscuţi etc. 

Se întâmplă ca un creştin să aducă la biserică un pomelnic şi să considere că a făcut tot ceea ce trebuia: va fi pomenit la biserică şi cu aceasta şi-a încheiat datoria sa, el nu mai are nimic de făcut. În realitate, este nevoie şi de rugăciunea personală. Şi aici ar trebui să existe un pomelnic. Acesta – fie că este scris, fie că nu – este de dorit să cuprindă cât mai multe nume: de la cei apropiaţi din familie – soţ, soţie, copii, părinţi, bunici, naşi, prieteni – până la nefericiţii acestei lumi. Părintele Sofronie Saharov ne îndeamnă: „Când vă rugaţi, rugaţi-vă pentru toţi şi pentru fiecare. Şi adăugaţi: „Pentru rugăciunile lor, pentru rugăciunile lui, miluieşte-mă şi pe mine“. Astfel, puţin câte puţin, conştiinţa voastră se va lărgi“.

În pomelnicul ce urmează a fi dus la biserică se trec numai numele de botez ale celor pe care dorim să-i pomenim (Ioan, Ana, Elena). Nu se trec numele prescurtate sau poreclele. Se înţelege, numai oamenii pot fi trecuţi în pomelnic. Spun aceasta deoarece au fost cazuri în care cel care a alcătuit pomelnicul a considerat de cuviinţă să treacă şi numele câinelui la care ţinea foarte mult!

În cazul clericilor, numele este însoţit de denumirea treptei preoţeşti (de exemplu: „preotul Ioan“ sau „ieromonahul Varsanufie“, „diaconul Grigore“), la fel pentru monahi sau monahii (de exemplu: „monahia Olimpiada“). Cei vii vor fi grupaţi împreună, la fel cei adormiţi, menţionându-se deasupra fiecărui grup: vii sau adormiţi.

Pentru Taina Sfântului Maslu se aduc numai pomelnice pentru cei vii

La ce slujbe ale Bisericii sunt pomeniţi cei vii, şi la ce slujbe, cei adormiţi?

La Sfânta Liturghie se pomenesc atât viii, cât şi cei adormiţi – şi este bine ca orice creştin care aduce jertfă la altar să aibă pomelnic şi pentru cei vii şi pentru cei morţi, pentru că sunt situaţii în care sunt aduse pomelnice fie numai pentru cei vii, fie numai pentru cei morţi. Pentru Taina Sfântului Maslu se aduc numai pomelnice pentru cei vii. La fel şi pentru slujba Acatistului. Pomelnice numai cu numele celor adormiţi se aduc pentru slujba Parastasului.

Este bine să trecem în pomelnic necazurile, dorinţele noastre pentru care ne rugăm?

Cea mai mare parte a pomelnicelor care ajung la altar conţin şi însemnări legate de persoanele trecute acolo: în privinţa stării sau a dorinţelor acestora (bolnavi, necăsătoriţi, stăpâniţi de patima beţiei etc.) sau chiar adevărate istorisiri, încât o pagină întreagă cuprinde numai două nume, iar restul e povestire. Cred că cel mai bine este să fie scris numai numele de botez, eventual, cu însemnarea celor care sunt bolnavi sau într-o situaţie specială („Ioan bolnav“). E drept că uneori şi detaliile care însoţesc numele celor din pomelnic pot fi de folos, pentru că îi sunt de ajutor preotului pentru a realiza o raportare mai personală faţă de cei pomeniţi. Totuşi, ţinând cont că, de multe ori, astfel de amănunte nu sunt potrivite cu vieţuirea creştină (de pildă, se cere pedepsirea duşmanilor, ale căror nume sunt enumerate) sau sunt exagerate, cum spuneam, numele de botez este suficient. Dumnezeu ştie mai bine decât omul însuşi ce anume îi este acestuia de folos.

Nu pot fi trecuţi în pomelnic, la Sfânta Liturghie, cei de altă credinţă

Cei de altă credinţă pot fi trecuţi în pomelnic? Ei se pomenesc la vreo rugăciune a Bisericii?

Un bun creştin, un creştin autentic nu poate să nu se roage pentru întreaga lume, îmbrăţişându-i pe toţi în dragostea sa. Spre aceasta trebuie tins. Aşadar, nu numai pentru cei de altă credinţă se poate ruga, ci şi pentru toţi cei care, de obicei, sunt stigmatizaţi de societate pentru păcatele lor mari şi evidente. O poate face în rugăciunea sa, dar o poate face şi la slujba Sfântului Maslu, de pildă, a Acatistului, a Paraclisului, nădăjduind că mila lui Dumnezeu, atingându-le şi acestora sufletul, îi va mişca spre înnoirea vieţii.

Dar cei cuprinşi de diferite patimi (beţivi, fumători etc.) sau cei necununaţi? Dar sinucigaşii?

Da, există o slujbă a Bisericii unde se impune o exigenţă aparte în privinţa celor care sunt pomeniţi: este vorba de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Întrucât în cadrul Sfintei Liturghii sunt chemaţi la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos numai cei care mărturisesc aceeaşi credinţă şi sunt într-o stare duhovnicească corespunzătoare (într-o stare de pocăinţă), nu pot fi trecuţi în pomelnic cei de altă credinţă (heterodocşi sau adepţi ai altor religii), vrăjitorii, descântătorii sau cei care sunt cunoscuţi ca trăind, persistând în păcate grave (ucidere, adulter etc.).

În cazul celor adormiţi, nu pot fi trecuţi în pomelnic cei care s-au sinucis pentru că, omorându-se, au refuzat darul vieţii primit de la Dumnezeu şi L-au refuzat pe Dumnezeu. Sfântul Nicodim Aghioritul numeşte sinuciderea treapta a douăsprezecea şi ultimă a păcatului. Nu pot fi trecuţi în pomelnic nici copiii morţi nebotezaţi sau pruncii avortaţi.

Sfântul Simeon al Tesalonicului spune şi de ce nu pot fi pomeniţi cei pe care i-am enumerat mai sus sau cei asemenea lor. La Sfânta Proscomidie, când sunt pomeniţi cei vii şi cei adormiţi, preotul scoate câte o părticică (miridă) pentru fiecare şi o aşază pe Sfântul Disc, acolo unde sunt aşezate: Sfântul Agneţ, care se va preface în Sfântul Trup al lui Hristos, miridele pentru Maica Domnului şi cele pentru sfinţi. Când, după prefacerea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului, părticelele sunt puse în Sfântul Potir, acestea se unesc cu Sfângele Lui. Dacă persoana pomenită este în stare potrivită împărtăşirii (viaţă curată, stare de pocăinţă), primeşte în chip nevăzut împărtăşirea Duhului (în momentul în care pune miridele pentru vii şi adormiţi în Sfântul Potir, preotul rosteşte: „Spală, Doamne, păcatele celor care s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi“); dacă are o viaţă păcătoasă şi nu se depărtează de păcat (dacă nu are stare de pocăinţă), atunci jertfa adusă îi va fi spre osândă. Aşadar, este nevoie de atenţie atât din partea celui care face şi aduce pomelnicul, cât şi din partea preotului.

În acelaşi timp, trebuie avut grijă ca nu cumva, oprindu-ne la respectarea exterioară a rânduielilor bisericeşti, să devenim justiţiari necruţători faţă de semenii noştri: să uităm adică de propriile păcate şi să le judecăm numai pe ale acestora – poate pentru simplul fapt că ale noastre sunt ascunse, în vreme ce ale semenilor sunt cunoscute lumii. Împlinirea rânduielilor bisericeşti se cade a fi făcută în duhul dragostei.

Agheazma şi anafura, porţia noastră zilnică de sfinţenie

„Postul este perioada cea mai propice pentru a face Agheazmă în casă.“ O astfel de slujbă ajută la „îmbunătăţirea climatului duhovnicesc şi familial“ sau la reintegrarea în comunitatea Bisericii, pentru că „generează dorinţa de împărtăşire cu celelalte taine ale Bisericii“. Şi tot în această perioadă a postului să fim mai grijulii cu dimineţile noastre: gustând din sfânta anafură şi agheazmă, îmbrăcăm „armura împotriva bolilor sufleteşti şi trupeşti şi a vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi“. 

Ce ajutor primeşte creştinul care ia sfânta anafură?

Formula veche a sfinţirii anafurei, „binecuvântată este anafura sfinţilor Tăi, Doamne...“, evidenţiază faptul că aceasta nu este o pâine obişnuită, ci sfinţită, binecuvântată de Dumnezeu prin atingerea de Sfintele şi Preacuratele Taine. Fără a suplini Sfânta Împărtăşanie, anafura ajută credinciosul, motivându-l spre o viaţă autentic creştină de dimineaţă până la sfârşitul zilei liturgice.

Dar cel ce gustă în fiecare dimineaţă din sfânta agheazmă?

Şi agheazma are un rol terapeutic duhovnicesc: alungă duhurile rele, iartă păcatele cele mici de peste zi, curăţeşte mintea de gândurile spurcate şi o îndreptează spre rugăciune, goneşte bolile şi dă sănătate sufletească şi trupească.

Să însoţim agheazma şi anafura de rugăciunile dimineţii

Deci ar fi bine să luăm în fiecare dimineaţă agheazmă şi anafură.

Da, aşa îşi începe ziua tot creştinul. Anafura şi agheazma reprezintă porţia noastră zilnică de sfinţenie şi binecuvântare.

Cum trebuie să le luăm?

Cu credinţă, în primul rând, pentru că numai aşa ne pot fi de mare folos duhovnicesc şi trupesc. Apoi, este recomandat să însoţim agheazma şi anafura de rugăciunile dimineţii, iar atunci când timpul nu permite, măcar de rugăciunile începătoare (Împărate ceresc…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru). Ordinea în care le luăm este aceasta:întâi luăm anafura, apoi agheazma şi, dacă avem în casă untdelemn sfinţit de la Sfântul Maslu, să ne ungem cu el. Aceste acte liturgice constituie armura noastră de peste zi împotriva bolilor sufleteşti şi trupeşti şi a vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

Specificăm că în cazul Aghezmei Mari, aceasta se ia numai 8 zile după Bobotează, în ordinea: Agheazmă Mare şi anafură, iar în timpul anului se ia doar după Sfânta Spovedanie.

Dacă te trezeşti în timpul nopţii şi bei apă sau mănânci, dar adormi, mai poţi lua anafură sau agheazmă dimineaţa?

Din punct de vedere liturgic, nu. Există şi excepţii: o boală care impune tratament şi pe durata nopţii, o neputinţă fiziologică, uitarea ş.a., care nu trebuie însă să devină un obicei.

Tămâia are puterea de alungare a forţelor răului

Dar tămâia, pentru ce o aprindem în casă?

Tămâierea reprezintă mărturisirea credinţei şi a supunerii noastre faţă de Dumnezeu. Fumul de tămâie binemirositor care se înalţă spre cer este simbolul jertfei noastre, al gândului nostru curat, al inimii noastre deschise spre Dumnezeu, cu mulţumire şi încredere. Tămâia este semn al prezenţei lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, care aduce pace, linişte, bucurie. Simbolismul tămâii este ilustrat şi de rugăciunea rostită de preot, când binecuvintează tămâia, înainte de tămâiere: „Tămâie Îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh“.

Tămâia este asociată cu rugăciunea: „Să se îndrepteze rugăciunea mea, ca tămâia înaintea Ta“, citim în Psalmul 140, 2. Este indicat să tămâiem din când în când în casă, deoarece mirosul, fumul de tămâie, are puterea de alungare a forţelor răului.

Aminteaţi de rugăciunea pe care o rosteşte preotul la tămâiere, dar credinciosul ce rugăciune să spună, când tămâiază?

Nu există o rugăciune a credinciosului în acest sens, dar se poate rosti Rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus – „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul“.

Sfeştania, un ingredient important pentru îmbunătăţirea climatului duhovnicesc şi familial

Poate suplini aprinderea tâmâii o slujbă de binecuvântare a casei?

Nicidecum. Actul tămâierii este cuprins în slujba de sfinţire a casei, alături de rugăciunile de invocare a ajutorului lui Dumnezeu.

La ce interval ar trebui făcute Sfeştaniile?

Conform Molitfelnicului, Agheazma sau Sfeştania se poate face în prima zi a fiecărei luni, în posturi sau când va cere credinciosul. De asemenea, ea poate fi însoţită şi de alte slujbe, cum ar fi Taina Sfântului Maslu, rânduiala binecuvântării casei în care urmează a locui cineva pentru întâia oară.

În post, ar trebui deci să ne îngrijim mai mult ca să ne fie binecuvântate casele?

Sigur, postul este perioada cea mai propice pentru a face Agheazmă în casă. Postul trebuie să se împletească cu rugăciunea, milostenia, Spovedania, Sfânta Împărtăşanie. Iar Agheazma este un ingredient important care se adaugă la acestea, pentru îmbunătăţirea climatului duhovnicesc şi familial.

Care este diferenţa dintre Sfeştanie şi slujba de binecuvântare a casei?

Rânduiala binecuvântării casei în care urmează a locui cineva pentru întâia oară conţine slujba Sfeştaniei.

Când cineva urmează să se mute într-o casă nouă sau care a fost renovată sau într-o casă care nu a avut parte de o astfel de slujbă, preotul săvârşeşte această ierurgie prin care se invocă trimiterea îngerului păzitor care să vegheze asupra acelei case şi a celor ce locuiesc în ea, „ca să-i păzească şi să-i ferească de toată răutatea şi să-i povăţuiască spre lucrarea tuturor faptelor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci; să-i păzească de foamete, de cutremur, de potop, de foc, să le dăruiască sănătate şi să-i întărească cu zile îndelungate şi întru toate să-i îndestuleze“.

Este recomandat ca din când în când să se mai facă slujba de sfinţire a casei, mai ales în urma unor renovări sau dacă nu se ştie că acea casă a beneficiat sau nu de sfinţire.

Deci, slujbei Aghezmei făcută în casă i se mai spune Sfeştanie, iar rânduiala binecuvântării casei în care urmează a locui cineva pentru întâia oară e cunoscută ca slujba de sfinţire sau binecuvântare a casei. În cadrul slujbei de sfinţire amintim momentul ungerii cu untdelemn sfinţit, gest care nu mai e prezent în cadrul Sfeştaniei.

Poate o slujbă de sfinţire să schimbe mersul rău al lucrurilor într-o casă?

Da. Acum câţiva ani, m-a copleşit durerea unei soţii şi mame… Bărbatul, cuprins de patima beţiei, era foarte violent cu ea şi copiii. Situaţia devenise de nesuportat. M-a rugat, descurajată, să fac ceva pentru familia ei. I-am propus să facem o slujbă de sfinţire a casei. La scurt timp după ce am fost în casa lor, femeia a venit la biserică şi mi-a povestit că lucrurile se îmbunătăţiseră mult, mai ales că soţul trecuse printr-o cumpănă. Asta l-a făcut să se trezească la realitate, să-şi vadă greşelile şi să se îndrepteze.

Consider că slujba Aghezmei în casă sau, după caz, slujba de sfinţire, se află printre primii paşi în demersul reintegrării unei familii în sânul Bisericii. Aceasta creează, totodată, posibilitatea interacţiunii preotului cu enoriaşii. Ca o consecinţă, slujba de sfinţire a casei şi Sfeştania generează, de cele mai multe ori, dorinţa vie a membrilor comunităţii de împărtăşire cu celelalte taine ale Bisericii.