Darurile lui Dumnezeu sa le facem lucratoare (2)- imProve=emPower, Cornwell, februarie 2014

              Cu nerăbdare am aşteptat să pot avea un răgaz pentru a putea aşterne pe “hârtie” alte gânduri şi impresii din periplul britanic. Dacă la Rugineşti am învăţat ce înseamnă comuniunea şi cât de importantă este agapa frăţească, în comunitatea cipriotă din Plymouth am realizat cât de uniţi pot deveni creştinii ortodocşi (oamenii în general) fie ei greci, arabi, români, ruşi, ucrainieni, ciprioţi atunci când după Sfânta Liturghie rămân cu toţii la o prajitură asezonată cu ceai sau cafea într-o “short and polite conversation”.

             Nu prăjitura, nu ceaiul sau cafeaua îi adună, ci faptul că indiferent de neam sau etnie, credinţa în acelaşi Dumnezeu şi comuniunea din acelaşi potir îi transpune în acei oameni de  dinainte de Turnul Babel sau în aceia  peste care s-a revărsat Duhul Sfânt la Cincizecime, care se întelegeau unii cu alţii deşi “vorbeau în limbi”.

             Dar biserica cipriotă din Plymouth nu îşi ţine fiii aproape numai prin rugăciunea obştească, ci pe lângă biserică, chiar sub biserică practic, funcţionează o şcoală de week-end cu predare în limba greacă unde emigranţii ciprioţi reuşesc să îşi păstreze încă vii limba, tradiţiile şi obiceiurile.

           A fi extrem de benefic pentru emigranţii români din Plymouth, şi nu numa, dacă ar reuşi să urmeze  exemplul ciprioţilor.

            În puţinele zile de când sunt în UK, am învăţat multe; dar ceea ce m-a impresionat foarte mult este seriozitatea şi principialitatea oamenilor pe care i-am întâlnit. În Uk nu poţi reuşi dacă nu ai cuvânt, dacă nu faci ceea ce îţi asumi că vei face.

         De două zile suntem în Cornwall, o provincie extrem de frumoasă, unde am avut ocazia să întâlnim patru familii diferite, fiecare surprinzătoare în felul ei.

           să adune în jurul unei biserici mici (aproximativ 20-25 m²) câteva zeci de familii ortodoxe, atât de români, cât şi greci, englezi, arabi, sârbi sau ucrainieni, oameni pe care îi ţine strâns uniţi prin comuniunea rugăciunii, cât şi prin sprijinirea reciprocă. Asemeni părintelui Gregory Palamas şi părintele Nikitas s-a convertit la ortodoxie trecând de la anglicanismul sterp la bogata ortodoxie. Când îl priveşti şi mai ales când îi asculţi glasul blând şi dulce simţi ca şi cum ai avea lângă tine un adevărat părinte athonit.

Aş începe să vă vorbesc de părintele Nikitas şi soţia sa Mary, dar parcă nu pot găsi cuvintele potrivite care să îi descrie pe aceşti minunaţi oameni, care ne-au primit în casa lor ca pe nişte vechi şi buni prieteni cu care nu se văzuseră de mult timp şi cu care aveau de împărtăşit mute gânduri şi amintiri. Părintele Nikitas este cu adevărat un exemplu de dăruire creştină. Cu timp şi fără timp se pune în slujba comunităţii, pe care încearcă să o ţină strâns unită în jurul lui Hristos. A reuşit cu succes

        Părintele Nikitas ne-a introdus în casele a două familii de români din Cornwell, oameni deosebiţi despre care vă voi vorbi în următoarea postare.